Baschet
Noţiuni generale
Toate jocurile trebuie să înceapă la data programată (ora locală a stradionului) pentru ca să se poată paria. Excepţia este dată de publicarea incorectă a orei de începere.
Dacă se schimbă locul de desfăşurare, pariurile deja înregistrate rămân valabile cu condiţia ca echipa care joacă ”acasă” să nu fie schimbată. Dacă echipa ce joacă „acasă” este schimbată cu acea care joacă în deplasare, pariurile înregistrate pentru jocul de pe lista originală vor fi mutate.
Pe pieţele cu 2-modalităţi de pariere regulile de avansare se aplică doar dacă nu se specifică altceva în alte reguli. Cotele sau pariurile simple se returnează, iar în pariurile multiple/parlays selecţia este tratată ca non-competitiv.
În NBA (liga americană de baschet) jocurile trebuie să dureze cel puţin 43 minute, iar în alte ligi de baschet 35 de minute pentru a putea paria dacă nu se specifică în vreun altfel în reguli.
Pentru scopuri de pariere cei care câştigă sau cei care pierd sunt desemnaţi după scor (inclusiv prelungiri), cu condiţia ca jocul să fi durat atâtea minute câte au fost specificate mai sus.
Dacă un joc a durat câte minute minim s-au specificat şi nu a fost întrerupt definitiv sau dacă s-a întrerupt dar nu a fost reluat în aceeaşi zi, la o altă oră, atunci indiferent dacă jocul este reluat şi terminat la o altă dată scorul cu care s-a încheiat meciul când a fost întrerupt va determina rezultatul pariurilor.
Toate pariurile pe joc includ şi prelungirile dacă nu s-a specificat altfel.
Pariul pe timpul desfăşurări partidei
Pariul pe joc pe timpul desfăşurări partidei include prelungirile.
Punctele sunt considerate indiferent dacă sunt marcate înainte sau după ce s-a pus pariulv
Pariul pe jumătate sau sfert de meci puse pe timpul desfăşurări partidei.
Pariurile înregistrate pe timpul desfăşurări jocului pe jumătate sau sfert de partidă nu includ prelungirile.
Prima jumătate
Se pun pariuri numai pe prima jumătate.
Dacă partida se întrerupe definitiv înainte de sfârşitul primei jumătăţi pariurile vor fi anulate.
Dacă un meci se întrerupe definitiv pe timpul celei de a doua jumătăţi, pariurile pe prima jumătate ramân valabile.
A doua jumătate
Pariurile puse pe rezultatul celei de a doua jumătăţi exclusiv includ prelungirile.
Primul/al doilea/ al treilea sfert
Se pariază numai pe rezulatul la sfert de partidă.
Dacă jocul în întregimea lui nu este terminat pariurile vor fi valabile dacă sferturile se desfăşoară în întregime.
Al patrulea sfert
Pariul pus numai pe rezultatul celui de al patrulea set exclude prelungirile.
Pariu pe scorul cel mai mare la jumatate sau la sfert de joc
Pariul pus pe scorul cel mai mare la jumătate sau pe sfert de joc exclude prelungirile.
Se aplică regulile.
Jucătorii
Se poate pune pariu pe jucători într-o sumedenie de ipostaze:
De exemplu: marcând, făcând recuperări, pasând, blocând, executând aruncări libere (din afara careului).
Jucători importanţi trebuie să fie „remarcaţi” şi să se fixeze părţi din joc pe care să se parieze.
Prelungirile contează pentru realizările jucătorilor dacă nu cumva se specifică altfel.
Performanţele individuale ale unui jucător sunt propuse pentrua se paria pe ele cu condiţia că jucătorul să fi jucat întregul meci.
Se foloseşte şi handicapul adăugat la numărul de realizări a unui jucător pentru a-i determina rezultatul.
Se aplică de asemenea push rules la pariu.
Parierea în serie
Se anulează pariurile dacă numarul statutar de jocuri (potrivit regulilor stabilite de organizatori) nu se realizează sau este schimbat.
Scorul cel mai mare
Scorul cel mai mare cu care conduce o echipă nu se aplică la pariuri pentru prelungiri.
Prima care realizează 12/25/45 puncte
Ghiceşti echipa care va ajunge să realizeze prima 12/25/45 puncte.
Primele puncte
Ghiceşti cum se vor marca primele puncte.
% de puncte realizate 2 din 3 aruncări libere
% de puncte realizate din 2 din 3 aruncări libere este similar cu pariul over/under.
Caştig sau pierdere la pariu se determină ca procentaj de 2 din 3 aruncări libere realizate de o echipă.
Par/impar
Să ghiceşti dacă numărul total de puncte dintr-un joc însumate, dau un număr impar sau un numar par.
Prima care marchează 3 puncte
Ghiceşti care este prima echipă care va marca un coş de 3 puncte.
Prima care va marca din aruncare liberă
Ghiceşti care echipă va marca prima din aruncare liberă (din afara careului).
Totalul realizat din câte 3 puncte
Totalul realizat din aruncarea de 3 puncte este ca la pariul asiatic şi over/under.
Câştigul/pierderea la pariu este asigurat/ă de coşurile de 3 puncte acumulate de ambele echipe.
Faulturi totale
Pariurile pe numărul de faulturi total realizate este că la pariul asiatic sau la over/under.
Caştigul/pierdere se realizează pe numărul de faulturi acumulate de ambele echipe
Prima/ultima echipă marcatoare
Ghiceşti care va fi prima/ultima echipă care va înscrie un coş.
Punctele acumulate de o echipă
Pariul pe punctele acumulate de o echipă este similar pariului under/over.
Câştigul/pierderea sunt determinate de punctele acumulate de o anumită echipă.
Prelungiri
Ghiceşte dacă jocul va merge în prelungiri sau nu.
Calificarea
Dacă o echipă este descalificată înainte de a începe meciul şi penalizată pariurile sunt anulate.
Câştigătorul grupei
Se pun pariuri pe clasamentul final al grupei.
Câştigătorul
Pariurile jucate pe situaţia din ligă la final includ şi prelungirile .
Jumătate timp/timp întreg
Ghiceşte rezultatul la sfârşitul a jumătate sau la sfrâşitul partidei.
De exemplu: dacă alegi 1/2 pariezi pe echipa care joacă acasă ca va conduce la sfârşitul primei jumătăţi şi echipa din deplasare caştigă jocul.
Recuperări/pase decisive/blocaje/ acoperiri (capace)
Sunt asemănătoare pariurilor asiatice sau over/under. Câştigul/pierdere sunt date de numărul de astfel de acţiuni acumulate de ambele echipe.
Ultima care va marca în primul sfert / prima jumătate
Ghiceşti care echipă va înscrie ultimul coş în sfert/jumătate de meci.




